marți, 24 martie 2015

Farmec Collection - Tree's rock

Daca in ultimii doi ani am avut o pasiune pentru unghiile negre si albastre, acum am trecut pe verde!
Ignorati forma unghiilor, sunt in plin proces de crestere si nu le pilesc, nu le tai
Acest verde mat inchis este din colectia Farmec de toaman - iarna 2014 si se numeste "Tree's Rock". 
Aplicat intr-un singur strat are o culoarea mai deschisa, dar mie imi place sa folosesc doua randuri de oja si se inchide putin culoarea. Am incercat sa folosesc diverse baze de unghii, dar cred ca nu sunt compatibile cu aceasta oja pentru ca ingreuneaza mult procesul de aplicare si oja nu se  intinde uniform, raman semne si striatii. 
Primul strat de oja se usuca repede, al doilea mai greu. Eu stau cam 10 minute "nemiscata" ca sa nu am surprize neplacute ( amprente pe unghii ). 
Rezista pe unghii in jur de 3-4 zile, posibil si mai mult, dar eu mereu am ghinionul sa ma lovesc la cate un deget si automat sare si putin oja de pe varf. 

Daca aveti noroc sa gasiti aceasta oja in magazine costa in jur de 8 lei, iar pe site-ul oficial 5 lei. 

luni, 23 martie 2015

La plimbare

Ieri am fost pentru prima data la manastirea Comana, iar apoi la rezervatia naturala cu acelasi nume. A fost o zi superba de primavara, soare puternic si 17 grade, dar eu nu am riscat si m-am imbracat "bine". Nu suport frigul, mai bine mor de cald, decat sa tremur. Prin urmare am avut o tinuta aproape iernatica, de la bluza groasa, la cizmele inalte si imblanite. Totusi, mai pe seara s-a lasat frigul in padure si nu mi-a parut rau ca m-am imbracat asa:
Bluza a fost comandata online, de pe Romwe ( daca nu ma insel ) si a fost purtata la maxim in aceasta iarna. Tine de cald, e foarte moale si pufoasa. Imi place mult.
Aceste scari duc spre o zona cu multi stupi, am plecat de urgenta de acolo, era plin de albine :)))
Restul hainelor sunt cumparate de la diverse magazine, de pe langa casa, nimic "de firma".
Am vazut multe animale in curtea manastirii si prin prejur, probabil sunt hranite de calugarite. 

Am avut si un paltonas negru la mine, dar nu l-am purtat deloc, mi-a fost bine asa.

Din Bucuresti pana la Comana sunt 45 de km, merita mers macar o data in viata acolo :) 

joi, 19 martie 2015

Apa Micelara Nivea 3 in 1, Review

Aproape am terminat prima mea sticla de apa micelara Nivea 3 in 1. Cred ca mai am produs pentru 2-3 zile. O luna si jumatate m-a tinut o sticla de 200 ml in conditiile in care am folosit-o zilnic.
 " Nivea Apa Micelară 3 în 1 cu dexpantenol şi ulei de seminţe de struguri curăţă tenul eficient, îndepărtând orice urmă de machiaj şi hidratează într-un singur pas, fiind potrivită chiar şi pentru zona sensibilă a ochilor. Datorită tehnologiei cu micele, nu necesită clătire şi nu se afectează bariera naturală a pielii. 
Micelele funcționează ca un magnet: când se aplică (prin intermediul unui tampon de bumbac) acestea înglobează particulele de ulei şi machiaj, păstrând apa în afară. Astfel, fluidul răcoritor nu deshidratează pielea şi poate fi folosit eficient fără a aplica un toner după utilizare . Fără alcool, parfum, silicon, parabeni sau coloranţi. "

Parerea mea:

Nu curata deloc bine machiajul ochilor. Si aici ma refer in mod special la eyeliner si la rimel. Trebuie sa folosesc mai multe dischete de bumbac imbibate in apa micelara si trebuie sa frec bine. Adica nu e deloc blanda si nici delicata actiunea.  
Curata bine fondul de ten, dar fata de alte ape micelare folosesc de doua ori mai mult produs (si apa si dischete).
In schimb daca ma demachiez cu o solutie de curatare iar apoi folosesc apa micelara Nivea pe post de toner, atunci da, imi place sentimentul racoritor pe care mi-l lasa.

Imi place ca nu are miros, nu usuca pielea si nu lasa pelicula grasa , dar pentru mine acest produs este mai mult o lotiune tonica decat un demachiant. 

Cand aud de apa micelara eu ma gandesc automat la demachiere completa si nu imi place sa folosesc lapte demachiant si apa micelara. Prefer sa folosesc doar apa micelara, dar cu Nivea 3 in 1 nu am reusit aceasta performanta: am fost nevoita sa folosesc si  un lapte demachiant, altfel riscam sa ma trezesc cu urme negre sub ochi. 

Se gaseste aproape in orice magazin "mare" si costa intre 18-20 de lei. Un pret destul de mic pentru o apa micelara. 

Eu nu as recumpara acest produs pe post de apa micelara, dar pentru rolul de lotiune tonica, da. 




 

marți, 17 martie 2015

Crema de Fata Bioderma Hydrabio Legere, Review

De pe la sfarsitul lui Noiembrie folosesc crema de fata pentru ten sensibil de la Bioderma: Hydrabio Legere. Este de fapt destinatata tenului deshidratat si sensibil, dar eu nu am tinut cont de acest lucru. 
Mi-a placut textura usoara si fluida a cremei. Se intinde usor (este nevoie de o cantitate mica de produs pentru toata fata) si intra repede in piele. 
Nu lasa pielea lucioasa, dar nu imi place faptul ca lasa tenul lipicios la atingere. Initial am crezut ca am folosit eu prea multa crema, dar nu a fost acesta motivul. Intre timp mi-am dat seama ca nu mi se potriveste aceasta crema din simplul motiv ca eu nu am pielea deshidratata.
Un lucru bun de la efectul acestei creme de piele lipicioasa a fost acela ca m-am dezobisnuit de prostul obicei de a imi atinge mereu fata cu mainile si de a sta cu capul sprijinit in maini. 
Formatul tubului este slim si poate fi luat usor in portfardul de vacanta. Imi place sticla cu pompita, se dozeaza usor produsul si este foarte igienic. Are un sistem de on/off prin rotire si nu exista riscul de a se varsa accidental prin geanta/bagaj. Ma bate gandul sa incerc sa refolosesc sticluta pentru alte creme la "borcan".
Am observat ca dupa folosirea acestei creme fondul de ten "aluneca" mai usor pe ten si se uniformizeaza fara a munci prea mult din pensula sau burete. 

Eu nu recomand Bioderma Hydrabio Legere persoanelor cu ten gras sau mixt ca o crema de zi, in schimb este excelenta pe post de baza de machiaj, indiferent de tipul tenului.

PS: Pretul acestei creme este 39 de lei la Farmacia Tei si in jur de 50-60 la alte farmacii.

luni, 16 martie 2015

Bourjois Volume Glamour Ultra Black Mascara , Review

Acum ceva vreme am castigat acest rimel de la Bourjois: Volume Glamour Ultra Black Mascara la un concurs organizat pe BeautyBarometer
Prima mea observatie a fost in legatura cu greutatea acestuia: este atat de usor incat am avut impresia ca este gol tubul :))) Imi imaginez ca este asa usor datorita ambalajului din plastic.
Produsul se aplica usor, este foarte pigmentat si se usuca foarte repede pe gene. Din acest motiv este indicata aplicarea unui singur strat pentru ca la al doilea genele se lipesc intre ele si se vede efectul acela de gene cluster sau twiggy. Stiu ca a fost la moda prin anii '60, dar pe mine nu ma atrage.
Imi place efectul acestui rimel aplicat intr-un singur strat , aplicat in doua, genele sunt foarte incarcate si lipite intre ele. 
Rezista toata ziua, nu curge si se demachieaza usor cu apa micelara/lotiune demachianta. 

Acest rimel ofera volum si culoare ( eu am mascara nr. 61 Ultra Black ). Nu alungeste si nu curbeaza, dar nici nu promite aceste lucruri. Dupa cum ii spune si numele Volume Glamour este un rimel pentru volum. 

Efectul final:
Pretul acestuia este in jur de 40 de lei.  Eu nu l-am vazut prin magazine ( dar nici nu l-am cautat in mod deosebit), dar daca vreti sa il incercati, se gaseste pe diverse magazine on-line ( gen aoro ). 

 

joi, 12 martie 2015

El Divino Body Mist, Spray de corp cu aroma de piersici

Am primit spray-ul de corp El Divino Body Mist la o tombola organizata de Kleo la evenimentul ‪#‎kleo4yearblogiversary .
Maine se implineste o luna de cand am participat la aceasta aniversare si eu inca nu am scris desprea ea ... ce face lenea din om! 
Kleo a fost foarte draguta si ne-a lasat pe fiecare sa ne alegem sortimentul preferat din cele 5 disponibile: cirese, piersici, capsuni, pepene rosu si rodie. Eu am fost a doua pe lista care a ales, prima fata ( nu mai tin minte exact cine) a pus mana pe cirese, asa ca eu am avut doar 4 variante disponibile si am ales piersici. 
Imi place sa folosesc acest spray de corp seara, dupa dus, in loc de crema de corp. Se pulverizeaza pe tot corpul si se maseaza usor. Miroase foarte bine a piersici si chiar rezista pe piele. Eu nu imi simt pielea hidratata si nici catifelata dupa folosire, cum promite descrierea oficiala a produsului, dar imi place pur si simplu pentru miros. Pot sa spun ca se simte 24 de ore garantat (pana la urmatoarea baie). Bineinteles ca pe parcursul zilei mirosul de diminueaza, dar tot se simte. 
Este atat de aromat si rezistent incat se poate folosi pe post de parfum si nu spray de corp. 
Mie de obicei nu imi plac parfumurile pentru ca pe pielea mea isi schimba mirosul, dar nu am avut aceasta problema cu acest corp de spray de la El Divino: cum miroase in sticla, exact asa miroase si pe pielea mea. Singura mea problema cu acest produs este ca am momente cand ma doare capul de la el, dar asa patesc eu de la toate produsele cu miros puternic, chiar si de la creme de corp. 

O sticla de 100 ml din acest Body Mist de la El Divino costa 20 de lei si il puteti cumpara de pe site-ul oficial sau de la partenerii lor. 

Ati incercat spray-uri de corp, folositi acest tip de produse? 


miercuri, 11 martie 2015

Premiera Cinderella 2015 in diferite tari

Zilele trecute v-am aratat  aici  rochia pe care a purtat-o Lily James la premiera filmului Cinderella in Los Angeles. Astazi vreau sa va arat cateva tinute pe care le-a purtat Lily la premiera aceluiasi film, dar in alte locatii. Nu o sa tin cont de data evenimentelor, ci de preferintele mele.

La cea de-a 65 editie a Festivalului International de Film de la Berlin, Lily a purtat o rochie Dior
si o pereche de pantofi Jimmy Choo, comandati special pentru premiera filmului.
Imi place mai mult aceasta pereche de pantofi, decat cei de la premiera din LA. Si acestia sunt incarcati cu pietricele, dar imi place piesa centrala - un cristal- mai mult decat fluturasul de pe perechea cealalta.
Pe total imi place look-ul ei, dar nu este o rochie "noua" avand in vedere ca la inceputul anului ( 2015 ) actrita indiana Deepika Padukone a purtat exact acelasi model la Premiile Stardust. Nu ma deranjeaza personal, dar presa vaneaza astfel de accidente vestimentare si cred ca echipa ei ar fi trebuit sa fie mai atenta la aceste detalii.
Apropo, cine credeti ca a purtat mai bine aceasta rochie? Eu sunt subiectiva si zic Lily, dar daca e sa fiu corecta cele 2 fete seamana foarte tare la corp: slabute si inalte. Doar parul si culoarea pielii le deosebeste.

Pentru premiera filmului in Mexico City, Lily a ales o rochie Prada gri albastruie. De data aceasta nu si-a mai etalat pantofii. Probabil a purtat ceva foarte simplu. Singurele bijuterii au fost cerceii si un inel. 
Este unicul eveniment de pana acum ( din cate stiu eu) unde covorul rosu a fost inlocuit cu unul albastru!

Si aici se incheie lista rochiilor care imi plac. Urmatoarele nu mi se par demne de o premiera, mai ales avand in vedere ce rol joaca. 

La Moscova a purtat o rochie argintie semnata de Nicholas Oakwell cu sandale in aceeasi nuanta de la Chelsea Paris.
Nu mi se pare ca o avantajeaza lungimea rochiei, altfel modelul ar fi fost acceptabil.

La Milano, pentru o sesiune de interviuri a ales o rochie rosie de la Gucci si sandale negre Christian Louboutin.
Sandalele imi plac, rochia pas: nici lungimea, nici modelul.
Pe seara, la premiera filmului ( tot in Milano) a avut o tinuta de la Erdem si sandale Jimmy Choo.
Imi place machiajul ei aici: ochi conturati, buze rosii, dar rochia cu model floral nu imi incanta privirea.

Astept cu interes sa vad ce va mai purta pe viitor. Incepe fata sa imi placa din ce in ce mai mult.

Voua ce aparitie va place mai mult? Eu aleg premiera din LA, urmata de cea de la Berlin si New Mexico.

marți, 10 martie 2015

Salata de patrunjel, Tabbouleh

Am avut chef de experimentat in acest week-end si am vrut sa fac ceva "nou" de mancare. 
Colegii mei de birou isi mai comanda uneori pranzul de la un restaurant libanez, dar eu prefer sa iau ceva clasic, gen shaorma. Asa se face ca nu am mancat niciodata Tabbouleh, adica salata libaneza de patrunjel cu rosii. Am fost la piata, am cumparat cele necesare, am cautat reteta pe net si m-am apucat de treaba!
Ingrediente necesare:
  • 8 legaturi de patrunjel (400 g in reteta initiala)
  • 15 rosii cherii (200 g in reteta initiala)
  • 1 legatura ceapa verde ( 120 g ceapa in reteta initiala)
  • 100 g grau
  • ulei de masline, dupa gust ( 4 linguri in reteta initiala )
  • zeama de la 2 lamai
  • sare
Pentru inceput se spala patrunjelul si se taie cat mai marunt posibil. Eu nu m-am chinuit prea tare, dar cred ca se mesteca mai usor daca e taiat mai mic.
Graul se lasa la inmuiat minim 30 de minute. Eu l-am lasat peste noapte. In unele retete am vazut ca se fierbe, in altele se sfarama. Eu l-am lasat intreg.
Rosiile se toaca cubulete. Eu am folosit rosii cherry pentru ca rosiile de sera nu au nici un gust acum si pana la vara cand apar rosiile de gradina mai e muuult.
Ceapa se spala si se toaca. Se poate folosi si ceapa alba, rosie.
Se adauga sare, ulei, zeama de lamaie si se amesteca bine.
Nu pot sa spun ca mi-a placut foarte mult, dar nici rea nu a fost. Gustul de patrunjel e foarte puternic si aromat, iar eu nu sunt fan legume.. Am mancat jumatate din aceasta salata simpla, fara nimic langa. Am mancat restula  doua zi si mi-a placut mai mult. Probabil pentru ca s-a inmuiat patrunjelul :)) A fost si mai gustoasa si mai usor de mestecat!
Voi ati incercat salata de patrunjel, va place?




luni, 9 martie 2015

Tea Tree Blemish Stick Thursday Plantation, Review

Acum cateva luni de zile, sora mea a castigat cateva produse de la Thursday Plantation pe blogul BeautyBarometer, printre care si un baton corector cu ulei de arbore de ceai pentru acnee. 
Dupa ce am vazut efectele pe pielea ei si cat de laudat este arborele de ceai pentru efectul lui antibacterian si contra acneei, mi-am cumparat si eu unul. 
Rau am facut! Ar fi trebuit sa incerc mai intai batonul ei, dar am zis ca nu e igienic. Mai tarziu mi-a dat prin cap ca puteam sa iau produs din sticluta fara sa folosesc aplicatorul, cu un betisor cu cap din bumbac si scuteam 37 de lei. 

Este un gel incolor, cu miros puternic de arbore de ceai si menta, care intra repede in piele. Desi pe eticheta spune ca nu usuca pielea, nu este adevarat. Usuca chiar foarte rau pielea si mereu am senzatia de piele care tine dupa ce folosesc acest produs. Produsul trebuie aplicat doar pe zona afectata, dar eu mereu ating si pielea sanatoasa. 

La mine, acest produs, nu a avut niciun efect, spre deosebire de sorumea, care aplica produsul seara, direct pe zona afecatata (pe cosuri mai pe romaneste) si pana dimineata disparea inflamatia sau se reducea vizibil, iar in 2 zile nu se mai vedea nici urma de cos pe fata ei. In schimb la mine, zero barat. 
Exemplu concret: saptamana aceasta m-am luptat cu morile de vant, mi-au aparut vreo 3-4 cosuri: la inceput pete rosii sub piele, peste noapte "au facut" cap alb, am aplicat gheata pe ele, s-au dezumflat putin,  au ramas ca niste umflaturi mari sub piele, iar acum am iar niste urme rosii.  Am folosit acest baton din arbore de ceai de prima data cand am simtit ca imi apare ceva sub piele, de  cateva ori pe zi si tot degeaba. Ba de la o zi la alta, parca tot mai mare se faceau ( cosurile).  Au trecut fix 7 zile si inca mai am urme rosii pe fata in zona respectiva. Pe langa batonul acesta corector, am folosit si Brevoxyl, de 2 ori, dar vad ca nici acest produs nu mai are efectele spectaculoase de pana acum. 

Am acest baton de 3 luni de zile si niciodata nu m-a ajutat. Nu stiu de ce la ea a avut efect si la mine nu. Ambele avem tenul mixt, gras in zona T, normal in rest cu tendinta acneica. Sa spunem ca eu am putin mai mult tenul gras decat ea. In rest, nici o diferenta. Acneea este de cauza hormonala ( doar in acea perioada a lunii, si la mine si la ea). Care e problema atunci? De ce functioneaza doar la ea si la mine nu? Habar nu am. 

Daca nu m-a ajutat pe mine, nu inseamna ca nu este un produs bun, dar ... imi e ciuda :)))

Daca vreti sa aflati informatiile oficiale despre acest produs, intrati aici

Voi ati folosit acest produs? V-a ajutat? 

joi, 5 martie 2015

Premiera Cenusareasa 2015

Pe 1 Martie a avut loc premiera filmului "Cinderella" la Teatrul El Capitan din LA, Hollywood, California.
Actrita din rolul principal, Lily James a purtat o rochie superba din colectia de toamna 2014 Elie Saab.
Nici partenerul ei de film, Richard Madden nu s-a lasat mai prejos, intr-un costum clasic  negru, marca Dolce & Gabbana.
Prima data cand am vazut trailer-ul filmului am fost putin dezamagita de alegerea producatorilor: nu mi-a placut deloc Lily James. Este frumusica, dar nu destul de atragatoare pentru rolul Cenusaresei. Nu neaparat in sensul ca nu seamana fizic la fata cu Cenusareasa din desenele animate Disney, ci mai degraba cu expresivitatea ei: nu imi spune nimic interpretarea ei actoriceasca. Asta din ce am vazut in trailer, poate o sa imi schimb parerea dupa ce vad filmul. 
In schimb, recunosc ca atunci cand am vazut aceste poze mi-a trecut putin din "suparare".
Arata ca o adevarata printesa in aceasta rochie de bal, iar accesoriile alese de ea (sau echipa ei de promovare) au fost in ton cu povestea filmului:

 O poseta tip clutch in forma de ceas de la Charlotte Olympia cu inchizatoare din aur si decorat cu cristale Swarovsky. Limba ceasului ( tot din aur ) este inghetata undeva la ora 11 pentru a pastra vie magia vrajii. Daca va doriti aceasta posetuta si aveti disponibili 2000 de dolari, transportul e gratuit :)
Pantofii de la Christian Louboutin nu sunt pe placul meu, dar sunt ridicati in slavi pe toate site-urile ce au scris despre aceasta premiera. Nu imi place fluturasul, nu e in ton cu rochia si nici cu povestea. Nu ma incanta nici pietricelele de pe toc, dar asta e pur si simplu o parere personala. M-as fi asteptat sa poarte pantofi din cristal la o asa rochie :) Dar la cat de incomozi ar fi, nu cred ca s-ar fi incumetat nici platita sa poarte asa ceva :)))
Imi place ca la premiera a purtat parul prins, pentru ca ii sta muuult mai bine decat cu el desfacut. Apropo, nu imi place nici rochia din film, e prea umflata si nu vad nimic special la ea. Again, my opinion!

Voi ce parere aveti despre rochia de la premiera si cea din film, va plac ambele sau sunteti de acord cu mine: prima e superba, cealalta e  doar ok?

In Romania, premiera va avea loc pe 13 Martie 2015. Abia astept! Voi aveti de gand sa mergeti la acest film, va tenteaza?