sâmbătă, 29 aprilie 2017

Pentru toata viata de Marcus Clarke, recenzie

Cand am ales sa citesc cartea Pentru toata viata de Marcus Clarke , din scurta descriere de pe site-ul editurii All, am avut impresia ca este vorba despre o poveste simpla de dragoste. Dar m-am inselat  amarnic. Nu este vorba despre o istorioara cu happy end, ci o poveste realista dusa spre extremism. Este una din acele carti care au puterea de a te face sa treci prin emotii minunate si teribile si sa intrebi ce inseamna un om, un om slab, puternic și minunat in acelasi timp.
 Pe scurt este povestea unui tanar domn englez, din secolul al 19lea, care descopera ca este de fapt un bastard, este condamnat pentru o crima pe care nu a comis-o si pentru a isi scuti mama de rusinea cauzata, isi schimba numele si este deportat intr-o colonie din Australia. Intalneste un sistem penal inradacinat in tradare, salbaticie si cruzime. Practic toata viata lui este o serie de coincidente nefericite, este condamnat si blamat pentru toate relele din lumea, fara a avea o vina aparenta, doar aceea de a fi la locul nepotrivit in momentul nepotrivit. Si cu toate greutatile, el reuseste sa isi pastreze integritatea si sa nu isi incalce principiile morale.  

Aceasta poveste mi-a adus cumva aminte de Contele de Monte Cristo, iar la final, in cateva pagini se desfasoara si povestea de dragoste de care aveam impresia eu la inceput ca este vorba in aceasta carte. 

Iar daca stam sa ne gandim ca dupa aceasta carte s-a realizat un film si o mini serie televizata, inseamna ca e ceva de capul ei, a prins foarte bine la public si recunosc ca mi-a placut si mie.   

Gasiti romanul Pentru toata viata scris de Marcus Clarke pe site-ul editurii All, in categoria Strada Fictiunii, la un pret redus de 34 lei.

vineri, 28 aprilie 2017

12 semne ca ai nevoie de detoxifierea ficatului

Sanatatea si bunastarea fiecarei persoane depinde de modul in care corpul lor indeparteaza si curata toxinele din organism. Daca avem in vedere mancarea procesata si plina de e-uri pe care o mancam, sucurile acidulate si alcoolul, medicamentele pe care le luam dupa ureche sau chiar la recomandarea doctorului si poluarea mediului in care traim, majoritatea dintre noi avem nevoie disperata de o detoxifiere. Iar in acest caz curatarea ficatului este cea mai buna metoda pentru ca ficatul este principalul organ prin care corpul nostru elimina toxinele

 Semne ca ficatul nu functioneaza optim

Daca ati observat recent oricare din simptomele enumerate mai jos este un semnal de alarma ca ficatul vostru va cere ajutor si este cazul sa luati masuri:
  • balonare
  • durere sau disconfort in zona abdominala superioara dreapta sub coaste
  • grasime abdominala excesiva
  • probleme cu digerarea alimentelor grase
  • reflux de acid / arsuri la stomac
  • pete intunecate pe piele ( pete maronii = pete hepatice) 
  • supraincalzirea corpului si traspiratia excesiva
  •  acneea/rozacee sau mancarimi ale pielii
  • cresterea inexplicabila in greutate si incapacitatea de a pierde in greutate chiar daca tineti regim 
  • tensiune mare
  • oboseala ( chiar daca dormiti suficient ) si/sau insomnii
  • schimbari bruste de temperament  
Eu ma regasesc in cateva semne de mai sus: nu reusesc sa slabesc chiar daca tin dieta peste dieta, majoritatea grasimii este in zona taliei, am burta adica, transpir excesiv si din cand in cand am episoade acneice pe fata. O perioada nu am bagat de seama aceste semne, dar noroc cu medicina muncii care ma obliga sa merg la doctor si am descoperit ca am un ficat "usor gras". Nu este ceva grav, dar nici de ignorat. Nu am nevoie de tratament medicamentos, recomandarea doctorului a fost in schimb  un detox complet. 

 4 pasi pentru a incepe sa va detoxificati ficatul
  •  Schimbati-va obiceiurile alimentare si incepeti prina  elimina alimentele care sunt in mod special daunatoare ficatului ( fast food, prea multe grasimi, prajeli, zahar, alcool) 
  • Reduceti expunerea la toxinele transportate prin aer ( fum, benzina,  diluanti, parfum, pesticide): lucru destul de greu avand in vedere mediul in care traim, dar incercati pe cat puteti sa va protejati. Un prim pas ar fi sa renuntati la parfum pe perioada detoxifierii. 
  • Introduceti in alimentatie mai multe fructe si legume crude, ins pecial legume verzi, produse care ajuta la repararea leziunilor de pe ficat .
  • Folositi suplimente alimentare din plante pentru  sustinerea ficatului in procesele de metabolizare, stocare si transfrmare a tuturor substantelor care patrund in organism si eliminarea toxinelor pe cale naturala

Daca va este greu sa tineti un regim alimentar, puteti incerca macar ultimul pas, care nu presupune nici un efort din partea voastra :) 

Un astfel de supliment alimentar este Livecom Tab ( tablete), un produs Ayurmedic 100 % natural din plante medicinale indiene, care contribuie la:
- mentinerea starii de sanatate a ficatului, splinei si sangelui in conditiile unei alimentatii dezechilibrate sau prezenta unor hepatotoxice (alcool, medicamente toxice, droguri);
- sustinerea ficatului in procesele de metabolizare, stocare si transformare a tuturor substantelor care patrund in organism si eliminarea toxinelor pe cale naturala;
- protejarea celulelor hepatice de stresul oxidativ si la mentinerea procesului fiziologic de regenerare a celulelor hepatice;
- diminuarea efectelor proceselor inflamatorii hepatice acute si cronice;
- sustinerea procesului de digestie si asimilare a substantelor nutritive in organism contribuind astfel la sanatatea si vitalitatea organismului in conditii de stres, suprasolicitare, oboseala, convalescenta.

Pentru efecte optime se recomanda o cura de 3 luni de zile, minim 1 luna, pentru copii de peste 14  ani si adulti cate 1-2 tablete de 3 ori pe zi cu o jumatate de ora inainte de masa. Acest produs poate fi folosit si de copii de la varsta de 5 ani, cate 1-2 tablete pe zi.

 Livecom Tab poate fi comandat online de pe siteul companiei Star International Med, poate fi cumparat din magazinele de desfacere ale brandului Ayurmed sau direct din farmacii.

joi, 27 aprilie 2017

Maini catifelate cu Dove

Ati numarat vreodata de cate ori va spalati pe maini? M-a lovit curiozitatea si uite asa am inceput sa numar. In prima zi de 37 de ori, a doua 32, iar azi de 18 de ori si e abia ora 12 ziua iar numaratoarea continua. La prima vedere pare un numar destul de mare, dar daca stau si ma gandesc ca trebuie sa te speli pe maini de fiecare data dupa ce mergi la baie, inainte si dupa ce mananci, cand vii de afara, de la cumparaturi, ca ma apuca pe mine cheful si trebuie sa ma cremuiesc, ma spal pe maini, ba imi pun lacrimi artificiale si automat ma spala inainte si dupa, etc, etc, nu mai este un numar asa impresionant. Mie mi se pare chiar normal. Asa ca pentru mine este esential sa folosesc un sapun bun, un sapun care nu usuca mainile si pe deasupra sa si hidrateze. De cativa ani buni nu mai folosesc sapun solid pentru ca simt ca imi usuca pielea, iar senzatia apare direct de cand folosesc sapunul sub apa , asa ca folosesc exclusiv sapun lichid. Nu sunt fidela unei anume marci de sapun, am cateva preferate pe care le rotesc, iar daca va uitati prin articolele mele cu produse preferate o sa observati despre ce marci este vorba. 
Printre cele mai recente campanii Buzzstore la care am fost selectata am primit gratuit sa testez sapunul lichid cu o patrime crema hidratanta Dove. Acesta nu este o nouatate pentru mine, il folosesc de un car de ani si o sa il folosesc in continuare. Nu stiu sa il descriu in termeni tehnici, sapunul e sapun, dar va pot spune ca in comparatie cu alte sapunuri pe care le-am folosit, acesta este cremos si nu mai simt nevoia sa folosesc crema de maini dupa. Sunt sapunuri de la care imi simt mainile curate si cam atat. Dupa Dove simt un iz de parfum cateva minute bune dupa ce ma clatesc cu apa, iar in timp se vede diferenta: maini fine si catifelate.
Folosesc si alte produse Dove, pe langa sapun, iar preferatele mele sunt cele cu aroma de vanilie si unt de shea si sunt prima care recunoaste ca de varianta clasica m-am saturat pana peste cap :) Ca sa ne trezeasca mereu interesul le-as recomanda celor de la Dove sa scoata mereu sau cel putin la cativa ani arome noi si imbietoare. Nu de alta, dar oricat de bune ar fi produsele lor, la un moment dat te saturi si cauti altceva. Cel putin asa fac eu. Voi cum procedati? Sunteti fideli unei anumite game/arome?

Daca vrei si tu sa testezi gratuit diverse produse direct la tine acasa, fara nici un cost, atunci inscriete aici, raspunde la chestionarele disponibile si in scurt timp o sa devii un super buzzer!

miercuri, 26 aprilie 2017

Produse pentru ten mixt sau gras de la Bottega Verde

Cea mai grava problema a tenului meu mixt spre gras sunt eruptiile de acnee. Cand imi e lumea mai draga sau am un eveniment important ma trezesc cu monstruleti pe fata. Niciodata nu stiu la ce sa ma astept, asa ca folosesc mereu tratamente preventive si cu toate acestea tot am perioada cand am cosuri pe fata. In ultima perioada am folosit produse din gama Piele Pura de la Bottega Verde. Am ales o lotiune astringenta, un gel tratament si un ulei pentru ten. 
Lotiune tonica astringenta cu extract de salcie este printre preferatele mele. Porii s-au micsorat vizibil si am mai putine puncte negre. Este ideala pentru tenul mixt sau gras. O aplic dimineata si seara dupa ce mi-am curatat tenul in prealabil, iar dupa folosesc gelul corector S.O.S pentru imperfectiuni.  Conform descrierii oficiale acest produs "ascunde imperfectiunile pielii si o lasa fina, catifelata si moale, eliminand impuritatile". Eu am presupus in mod eronat ca aceste impuritati ar fi punctele negre si acneea, dar acest gel nu are absolut nici un efect asupra acneei. Are miros de alcool destul de pronuntat si imediat cum aplic acest gel simt cum mi se strange fata (pielea) de la el. Practic o usuca. O senzatie destul de neplacuta, dar dupa cateva zile chiar se observa ca pielea este mai neteda si mai putin grasa. A echilibrat cumva secretia de sebum ( in combinatie cu restul produselor folosite). 

Dupa acest pas, dimineata aplic bb cream si pielea revine la normal, in sensul ca nu o mai simt uscata, iar seara folosesc uleiul din arbore de ceai din Melaleuca. Cateva picaturi si le intind bine pe toata fata. Are actiune dermopurificatoare si chiar are efect impotriva acneei. Daca am cosuri sub piele, acest produs le scoate la suprafata ca sa zic asa, iar apoi le usuca. Tot procesul dureaza 4-5 zile. Daca este vorba de cosuri rosii cu varf alb, le micsoreaza vizibil de pe o zi pe alta si dispar complet  in 3-4 zile, in functie de marime. Nu este un tratament rapid, de pe o zi pe alta, dar totusi sunt multumita de el. Se recomanda folosirea acestui ulei de mai multe ori pe zi, banuiesc ca in acest caz are rezultate mai rapide, dar eu il simt foarte uleios pe fata si nu imi place senzatia, iar din acest motiv il folosesc doar seara, inainte de culcare si foarte rar dimineata, cand simt ca am monstrii prea multi si prea mari pe ten.
De cand am citit un review la acest produs pe alt blog, am inceput sa il amestec dimineata in crema si nu il mai simt asa uleios, asa ca sper ca de acum inainte sa am si mai putine probleme cu acneea. 

 Momentan sunt multumita de aceasta combinatie de produse, tenul este mai luminos, neted si fruntea mai putin lucioasa. Treptat treptat au disparut si petele de la urmele vechi de acnee.

De cand mi s-a terminat lotiunea astringenta ( si nu am inlocuit-o cu alt produs) am observat ca am mai multe puncte negre, dar momentan porii au ramas la fel, nu s-au marit, deci chiar a functionat. Eu sunt obsedata de marimea porilor, de fiecare data cand vad gaurele in obraz ma apuca toti nervii din lume.  Din pacate aceste produse sunt destul de scumpe la pret intreg, dar la reducere merita cumparate. 

Lotiunea astringenta costa 73 de lei, acum 43 la reducere, gelul corector este 82, 44 acum si uleiul de tea tree este 91 lei, 48 acum. Eu as recumpara tonicul si uleiul, de gel nu sunt complet convinsa. Din gel mai am foarte putin si uleiul se consuma foarte greu. Sistemul de dozare cu pipeta este perfect, nu irosesti produs si e foarte igienic. De cateva luni il folosesc si nu am terminat nici un sfert din el. Tonicul mi-a ajuns aproape 2 luni. Sunt produse spornice, iar la ce rezultate am avut cu ele, cred ca merita banii, chiar daca la prima vedere am tendinta sa zic ca sunt scumpe. 

Daca ati folosit aceste produse, sunt curioasa sa aflu ce rezultate ati avut voi cu ele. Sau ce imi recomandati pentru preventia si tratamentul acneei.

joi, 20 aprilie 2017

Maine de Guillaume Musso, Recenzie

Am ales sa citesc cartea Maine de Guillaume Musso dupa ce am vazut in scurta descriere de pe site-ul editurii All ca personajele principale traiesc in vremuri diferite. Nu ma pasioneaza in mod deosebit cartile cu personaje atemporale sau calatori prin timp, dar ceva m-a atras la povestea asta. 
Matthew e un profesor de filosofie la Cambridge, un vaduv tanar, cu o fetita de 5 ani. Emma e o tanara degustatoare de vinuri care locuieste la New York, recent despartita de amantul ei, un tip casatorit. Iar povestea lor incepe de la un calculator cumparat second hand de profesor care gaseste niste poze ce ii apartin Emmei. Relatia lor incepe printr-un schimb de email-uri, se hotarasc sa se intalneasca maine pentru schimbul de fotografii la un anumit restaurant, amandoi ajung la timp pentru intalnire, dar problema e ca Emma traieste in 2010, iar Matt in 2011. Va las pe voi sa descoperiti cum si unde se vor intalni cei doi in realitate :)

Am citit cartea intr-o singura sesiune pentru ca eram nerabdatoare sa aflu finalul. Daca ma prinde povestea nu pot sa o las de pe o zi pe alta si chiar daca este destul de stufoasa cartea, se citeste usor si nu mi-am pierdut interesul pe parcurs. Imi place ca este si thriller si roman politist si roman de dragoste. Are putin din toate, adica fix ce ii trebuie ca sa fie o carte de succes. 

„Un roman de acțiune care îți taie respirația, condimentat cu elemente de comedie romantică. Un succes garantat.” - RTL
„Un thriller psihologic pe care nu-l poţi lăsa din mână.” - France Info
„O intrigă poliţistă palpitantă pe fondul unui triunghi amoros. Impresionant!” - Metro 
„O poveste de dragoste care sfidează legile timpului și o acțiune cât se poate de complexă care te ține cu sufletul la gură până la ultima pagină.”- Le Figaro littéraire


Daca va intriga aceasta poveste, o gasiti pe editura All, in categoria Strada Fictiunii la un pret redus de 23 de lei. 

miercuri, 12 aprilie 2017

Sampon pentru par blond cu extract de musetel de la Pellamar, Review

La cateva spalari cu samponul meu preferat ( Johnson's Baby) alternez cu altul, nu cumva sa se obisnuiasca parul prea mult cu el si sa nu mai obtin efectele dorite. In ultima perioada samponul meu de rezerva a fost  samponul pentru par blond cu extract de musetel de la Pellamar. 
Este un gel vascos, cu particule verzi prin el, face multa spuma ( si daca iti intra in ochi ustura tare),  miroase placut a musetel, da foarte putin volum parului, ba chiar il si incurca, iar dupa o zi jumatate imi simt parul murdar si trebuie sa il spal,  in conditiile in care eu pot sta si 4-5 zile nespalata pe par daca folosesc Johnson's. 

Ca un plus, pot sa spun ca improspateaza culoarea parului blond si ii confera luciu in prima zi de la spalare, in schimb a doua zi deja e lipsit de vlaga. 

O sticla de 330 ml costa 15 lei la Farmacia Tei de unde l-am cumparat eu si in jur de 19-20 lei online.
 
Eu nu m-am inteles prea bine cu acest sampon ( par normal, nu se ingrasa excesiv, vopsit fara decolorare). Sunt tare curioasa cum v-ati impacat voi cu el, asta daca l-ati folosit. 

luni, 10 aprilie 2017

Facial Massage Cream cu extract de scortisoara si curmale, Review

O metoda cunoscuta de prevenire a ridurilor este masajul facial. Tehnicile de masaj facial ajuta la ameliorarea ridurilor deja existente, iar cu ajutorul unor creme speciale acestea se atenueaza vizibil, chiar daca nu dispar complet, iar pielea devine mai neteda, ferma si luminoasa. O astfel de crema este si cea de la Ayurmed Facial Massage Cream cu extract de scortisoara si curmale.

" FACIAL MASSAGE CREAM este o crema cu extracte din plante care hraneste pielea obosita si deshidratata aceasta devenind ferma, cu un aspect stralucitor. Datorita consistentei grase se absoarbe incet, motiv pentru care este ideala pentru orice tip de masaj. Extractul din scortisoara, care contine minerale si uleiuri esentiale, stimuleaza circulatia sanguina de la nivelul epidermei, reduce ridurile fine si formeaza un strat protector pe piele. De asemenea, are efect antiinflamator si antibacterian, fiind util in combaterea iritatiilor, precum si a altor afectiuni ale pielii. Uleiul din germeni de grau este o sursa extraordinara de antioxidanti si fitosteroli fiind un elasticizant remarcabil recomandat pentru prevenirea imbatranirii pielii si pentru proprietatile de tonifiere ale acestuia.

Extractul din curmale contine foarte multi antioxidanti care protejeaza celulele de stresul oxidativ prevenind imbatranirea prematura a pielii. Vitamina A prezenta in mod natural in extractul din curmale, are o eficienta recunoscuta in prevenirea aspectului tern al pielii si aparitia petelor. Vitamina A si acizii grasi refac bariera lipidica a pielii, regleaza secretia de sebum si mentin hidratarea acesteia. Combinatia de ulei de germeni de grau si extract din curmale, datorita proprietatilor antioxidante, contribuie la protectia pielii impotriva factorilor externi, stimuleaza circulatia sangelui si a limfei, tesuturile sunt mai bine oxigenate, activand astfel si eliminarea toxinelor. De asemenea, stimuleaza productia de colagen si elastina, tenul devenind mai ferm. " 
Eu am folosit crema dupa baie pentru ca porii sunt deschisi si din comoditate, trebuie sa recunosc. Stau in fata oglinzii si repet 5 miscari clasice pe care le-am invatat la un curs de auto - masaj.
Eu prefer sa incep de sus in jos, desi la curs ne-a invatat invers, sa incepem cu gatul, dar acum fiecare cum prefera. 

1. Luam o cantitate moderata de crema, iar cu cele 3 degete din mijloc masam usor fruntea cu miscari transversale din stanga la dreapta, iar apoi invers de la dreapta la stanga. Nu grabiti miscarile si nu apasati prea tare. De preferat este sa numarati miscarile, sa fie egale in ambele sensuri :)  Mie imi place sa ma vad in oglinda pentru ca acolo vad exact ridurile de pe frunte care necesita atentie sporita. 
2. Tot pentru frunte, sunt benefice si miscarile de la sprancene spre linia parului. Ne gandim la frunte ca un dreptunghi cu baza de jos data de linia sprancenelor si latura de sus linia parului. Din aproape in aproape pe baza inferioara plasam 2 degete ( degetul aratator si inelar) si plecam spre baza de sus ( fig. 8 ).
3.  Pentru ochi, se executa miscari circulare, cu un singur deget, de la coltul interior al ochiului spre cel exterior. Eu fac cate un ochi pe rand pentru ca asa am impresia ca stapanesc mai bine miscarea.
4. Pentru fata, cu cele 3 degete mijlocii plecam de la baza nasului pe linia pometilor spre coltul exterior al ochiului, de la colturile buzelor spre punctul de sus al urechii si din mijlocul barbiei spre coltul de jos al urechii. 
5. De la baza nasului, o miscare semi circulara spre coltul intern al ochiului.
6. De la baza gatului in sus spre fata. 
Crema pentru masaj facial cu scortisoara si curmale de la Ayurmed are o textura grasa, care "aluneca" pe fata timp de cateva minute bune, are un miros placut care nu aduce deloc a scortisoara si ma bucur maxim pentru ca eu nu suport mirosul acestui condiment :) 
Masajul facial se efectueaza pe fata curata, cu o crema adecvata tipului de ten. Crema cu extract de scortisoara si de curmale se potriveste pentru toate tipurile de ten.

La final, "loveste" zona fetei cu degetele ( tapoteaza ) cateva secunde, indeparteaza excesul de crema cu uns ervetele si clateste pielea cu apa rece pentru a inchide porii si gata ritualul! 

Daca este efectuat cu regularitate, masajul facial are o serie de efecte benefice:
  •  stimuleaza patrunderea in piele a cremei folosite
  • imbunatateste circulia sanguina si limfatica
  • stimuleaza fibrele de colagen si elastina din tesuturi
  • mentine si reface tonusul muscalar
  • are efect detoxifiant
  • oxigeneaza celulele pielii
  • relaxeaza muschii fetei si corpul in general, dand o stare de bine
Incearca miscarile acestea de masaj in combinatie cu crema de la Faccial Massage Cream si in timp o sa ai un ten de papusa!



vineri, 7 aprilie 2017

NOTD, Gabrini Nude 03

Pe cat de mult imi place oja Gabrini Nude 03 ca nuanta, pe atat de mult ma enerveaza la capitolul aplicare si rezistenta. 
Mi se pare o oja apoasa si se aplica greoi in sensul ca apar striatii chiar daca unghia e neteda si sunt necesare vreo 2-3 straturi ca oja sa arate cat de cat normal, se usuca greu si la cea mai mica miscare gresita apar amprente pe oja. Am reusit performanta sa mi se strice oja la vreo 3-4 ore pentru ca nu era complet uscata!
 Cu toate aceste minusuri, am folosit-o de cateva ori pentru ca imi place culoarea. Am incercat diverse baze si top coaturi, spray de uscare rapida de la mai multe firme, dar degeaba, aceleasi rezultate proaste. Nu se ia de pe varfuri, rezista 4-5 zile, dar problema e sa nu faci nimic cateva ore bune de la aplicare. 
 Am multe nuante de la Gabrini pe care le recomand, dar aceasta este un mare NO NO NO!!! Ma gandesc sa o amestec cu altceva poate i se schimba textura, oricum am chef de experimente :)) sa vedem ce timp am. Va tin la curent!

marți, 4 aprilie 2017

Schwarzkopf Color Expert cu Omegaplex

Mi-am schimbat culoarea parului cu noua vopsea  Color Expert cu #omegaplex de la Schwarzkopf in cadrul ultimei campanii de la Buzzstore la care am fost acceptata. Am primit complet gratuit 2 cutii de vopsea, nuanta Blond Miere, nuanta aleasa de mine, un castronas de plastic cu 3 pensule, plus inca cateva pensule pentru vopsit pentru prietenele mele si cupoane de reducere de 20% la achizitionarea oricarei vopsea de par Schwarzkopf din magazinele DM.
Obisnuiam sa ma vopsesc la salon, dar pentru ca niciodata nu am plecat de acolo complet multumita ( culoare neuniforma, nuanta total gresita ) de cativa ani ma vopsesc singura acasa. Imi e destul de greu, dar ma descurc de bine, iar rezultatul e ca o loterie. Am avut uneori surpriza ca aceeasi nuanta de vopsea de la aceeasi marca sa arate diferit pe parul meu ( par anterior vopsit cu aceeasi nuanta ca sa ne intelegem clar ). Asa ca atunci cand am primit aceasta vopsea nu stiam exact la ce sa ma astept, dar am procedat ca de obicei.
Am urmat exact instructiunile din cutia de vopsea. Intr-un recipient de plastic ( ceramica, nu metal) am amestecat ingredientele din tubul alb si cel negru, plus recipientul auriu cu #omegaplex impotriva ruperii si deteriorarii firului de par. 
 Am aplicat amestecul pe parul nespalat, pe radacinile crescute, am asteptat 20 minute dupa care am aplicat vopseaua pe restul parului si am mai stat 15 minute.
 Am asteptat pana s-a uniformizat culoarea parului. Se vede usor in fotografii ca in prima aveam radacina colorata, iar restul alta culoarea, iar apoi treptat treptat s-a inchis la culoare tot parul. La final am spalat parul si am folosit balsamul pentru par vopsit. 
  Aplicarea vopselei Color Expert cu Omegaplex de la Schwarzkopf a fost mult mai usoara fata de altele pentru ca nu s-a intarit pe firul de par si nu l-a incurcat. Strangeam un pumn de par in urma vopsirii, acum mi-au picat decat cateva firicele.
Nu am lacrimat deloc, dar recunosc ca m-au usturat putin ochii de la miros. Este mult mai slab fata de altele, dar totusi se simte si este enervant. Alta data stateam cu geamurile deschise si imi stergeam lacrimile, acum nu am deschis niciun geam si nici nu am plans. Nu am simtiti ca imi ia pielea foc, nu m-a mancat capul in timp ce stateam cu vopseaua, iar petele de vopsea de pe fata si gat le-am luat imediat cu apa micelara, fara sa am vreo reactie adversa de la ele. Am simtit parul fin si catifelat din timpul vopsirii, iar dupa clatire era enervant de fin. Poate vi se pare ciudat sa auziti asta, dar mie nu imi place parul fin :)) Deja am eu parul moale, de la vopsea si balsam parca era puf. 
Schimbarea nu e majora, dar se vede totusi diferenta. Parul meu s-a inchis si nu se mai vad radacinile crescute, iar parul nu mai este sarmos si electrizant. S-a cumintit. E lucios si sta la locul lui, fara fire rebele. 
 Pe viitor o sa folosesc aceasta vopsea, o sa schimb doar nuanta, macar cu un ton, imi doresc un blond ceva mai deschis, nu acest blond miere, care desi arata fix ca pe cutie, nu ma multumeste complet ( si ma refer aici strict la culoare ). Eu mi-am dorit sa il incerc si nu imi pare rau. Asa imi dau seama ce imi doresc cu adevarat. Voi v-ati gasit nuanta perfecta? Ce vopsea de par folositi?