La fiecare 4 produse Bioderma cumparate iti poti alege unul cadou daca inscrii bonurile in clubul Bioderma. Validarea bonurilor dureaza destul de mult ( media de asteptare este 2 saptamani din ce am observat eu), dar daca vrei un produs gratuit nu ai de ales si astepti. De obicei eu aleg produse de care am nevoie, pe care le cunosc, dar recent m-a lovit curiozitatea si am ales ceva nou: Bioderma Hydrabio Gel-Creme, adica un gel crema pentru piele sensibila, normala sau mixta.
Ca prima impresie mi-a placut ambalajul tub cu pompita. Este cel mai igienic ambalaj, dozajul e mai usor, nu consumi produs in exces. Din pacate eu am fost ghinionista si am nimerit un tub care s-a stricat dupa 3-4 folosiri. S-a blocat popita sau s-a infundat, habar nu am. am desfacut eu, am incercat sa o curat, am rezolvat pe moment, dupa 2 zile iar s-a blocat si tot asa. Destul de enervant. Sper sa nu fie asa cazul la toate sticlele si sa fi nimerit eu vreun rebut. Am trecut peste.
Nu stiu cat de potrivit este denumirea de gel crema, mie mi s-a parut a fi mai degraba o crema fluida, nici pe departe gel. M-am trezit destul de tarziu sa fac poze la acest produs, adica fix cand s-a terminat, dar puteti gasi in acest articol de pe blogul BeautifulBuns ceva poze mai detaliate daca vreti sa vedeti exact textura si consistenta cremei.
Pentru tenul meu mixt, gras in zona T si cu tendinte acneice, nu este o crema tocmai potrivita pentru ca simt ca imi lasa pelicula uleioasa pe ten si pe deasupra se vede instant cum imi luceste fata de la ea, in special pe frunte si pe pometi. Simt ca hidrateaza pielea, dar acest luciu persista chiar si dupa ce folosesc un bb cream. Dupa ce aplic pudra dispare, dar dupa 3-4 ore ma trezesc cu fata bec.
Crema intra in piele cam dupa un minut de la aplicare, are un parfum destul de puternic, care nu persista, dar care bineinteles ca nu imi place. Nu ma doare capul de la el, dar pur si simplu nu ne potrivim. Nu am simtiti efectul de calmare si luminozitate intensa, probabil pentru ca nu am pielea uscata sau deshidrata, ca sa simt ca ii face ceva. Pentru mine a fost o crema destul de obisnuita, dar pe care sigur nu o voi recumpara. La Farmacia Tei are un pret de 45,5 lei la tub de 40 ml, in altele este mult mai scumpa.
Am terminat produsul fix intr-o luna pentru ca l-am folosit si pe gat si pe decolteu special sa il termin mai repede. Daca nu aveam problema cu pompa de dozare, probabil l-as fi folosit doar pe fata, dar in aceste conditii abia am asteptat sa termin acesta crema.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu