Reteta: chiftele de post din fasole

Dupa cateva luni in care am "gatit" doar oua, briose si salate de fructe, am reusit in sfarsit sa ma mobilizez sa intru si eu serios in bucatarie dupa ce am vazut o reteta pe facebook care mi-a lasat apa in gura. Daca stau sa ma gandesc bine nu e tocmai o reteta "apetisanta", nu ma dau in vant in mod deosebit dupa ingredientele astea, mai e si de post pe deasupra, dar cred ca m-a ajuns foamea din urma de am ajuns sa poftesc la chiftele din fasole
Inspiratia mea a fost o reteta de chiftele manastiresti din fasole, reteta furata de aici, dar bineinteles ca nu am respectat nici pe jumatate instructiunile! 

Ingrediente necesare:

- 500 g fasole boabe 
- 2 morcovi
- 1 pastarnac
- 2 cepe mici
- 5-6 catei de usturoi
- 1 lingura tarate macinate de ovaz ( faina clasica pt cine nu tine dieta) 
- sare dupa gust

Se mai pun 2-3 felii de paine inmuiata in apa, patrunjel, marar, frunze de dafin si cimbru, dar pentru ca nu ma impac cu gustul acestor mirodenii eu am renuntat la ele, iar la paine pt. ca am vrut sa fie cat mai dietetice. 

Mod de prepare:
 
Se fierbe fasolea dupa obiceiul clasic, in mai multe ape adica. Eu am sarit peste acest pas pentru ca am folosit boabe de fasole rosie direct din conserva, prefierte. Se curata morcovul , ceapa si pastarnacul. Toate legumele se paseaza la blender sau robot. Se pune sarea si taratele de ovaz si se amesteca bine.

Din aceasta compozitie se modeleaza chhiftele: bilute sau forma clasica plata. Se tavalesc prin faina sau pesmet si in mod normal se prajesc in ulei bine incins.
Eu am preferat sa le pun pe hartia de copt la cuptor, dar pentru ca nu am mai avut loc in tava, am si prajit cateva ca sa nu bag 2 ture la cuptor pe caldurile astea. Se lasa in jur de 25-30 de minute la cuptor si la jumatatea timpului se intorc de pe o parte pe alta.
Se simte o diferenta majora la gust intre cele prajite si cele la cuptor: sunt infinit mai bune cele prajite, se simt aromele altfel, mai puternic. 

Din pacate nu am mai apucat sa fac fotografii si la cele prajite, au fost doar 3 si s-au mancat imediat cum le-am scos din tigaie!  

Mici observatii
  • verificati chiftelele la cuptor, daca le lasati prea mult se usuca si nu mai sunt la fel de gustoase, iar pe deasupra se mai si sfarama cand luati prima gura din ele. 
  • eu le-am prajit fara sa le mai dau prin faina/pesmet si s-au cam dezintegrat pe margini, dar au ramas totusi intregi. 
  • sunt mai bune reci ( in opinia mea).
In reteta originala se servesc alaturi de orez. Eu le-am mancat simple cu o salata de rosii pentru ca sunt foarte satioase. 

Am de gand sa repet reteta doar ca de acum incolo le voi praji, nu ma mai gandesc la dieta. Pana la urma sunt doar legume!

Pofta buna! 





0 comentarii:

Trimiteți un comentariu