Black High Waist Floral Flare Romwe Skirt

Nu pot sa spun ca mor dupa imprimeurile florale, dar cand am vazut aceasta fusta neagra cu lalele albe am stiut ca trebuie sa fie a mea! Cand am primit coletul la birou si am probat fusta, m-am enervat putin de parerea unei colege, dar apoi mi-am dat seama ca nu conteaza nici cat negru sub unghie :))) E alegerea mea ce port si mie trebuie sa imi placa in primul rand, nu ei. 
De obicei ma feresc de imprimeurile puternice, dar acesta este chiar placut. Cel putin pentru mine. Inca ma enervez cand imi aduc aminte ca respectiva m-a intrebat cum poate sa imi placa fusta asta. Nu are pic de tact. Daca chiar ii displace atat de mult fusta, putea sa taca din gura. Nici nu mai tin socoteala de cate ori am fost intrebata daca imi place ce si-a cumparat si am zis da, nu cumva sa ii ranesc sentimentele. Si eu nici macar nu am intrebat-o daca ii place, mi-a zis direct. De parca mi-ar pasa mie de opinia ei. Se vede ca sunt suparata, nu?! Niciodata nu am intrebat pe cineva de la munca daca ii place cum sunt imbracata, dar primesc mereu pareri, fara sa le cer, fara sa vreau. Enervanta chestiunea asta. 

Sa revenim totusi la fusta in cauza. Este comandata de pe Romwe, a costat 17 dolari, redusa de la 39, reducere care inca mai este valabila si acum. Este marime universala pentru ca la spate are o portiune de betelie elastica si se muleaza in functie de talia fiecaruia. Materialul este putin lucios, se sifoneaza repede, dar macar se calca usor. Culorile sunt vii, vibrante si nu se matuiesc dupa spalare. Abia astept sa o port! In special la birou :D


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu